10 Lucruri De Făcut În Delta Dunării

   In acest articol va vom prezenta 10 lucruri de facut in Delta Dunarii!

România este cunoscută în primul rând pentru orașele vechi (istorice), precum Sibiu, Brașov sau Sighișoara dar și pentru pădurile sale virgine. Există o mulțime de lucruri de făcut în această țară, cu multe oportunități de a fi în natură aproape de munți și păduri, ca scoase din povești. În același timp, România se bucură să găzduiască unul dintre cele mai mari fluvii din lume – Dunărea. În Delta Dunării se află și unul dintre cele mai mari ecosisteme din lume, unde sunt înregistrate peste 300 de specii de păsări. Acest loc este totodată inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Are a treia cea mai mare biodiversitate din lume, după Marea Barieră de Corali din Australia și, respectiv, Insulele Galapagos din Ecuador și este numită de observatorii de păsări „paradisul păsărilor.”

Este bine de știut pentru turiștii care își doresc să viziteze acest loc magic, Delta Dunării, că vor găsi ceva interesant de făcut sau văzut indiferent de vârstă sau de preferințe. Până și cei mai sofisticați călători vor aprecia această zonă, precum și activitățile unice pe care le pot încerca aici. De la pescuit, la croaziere pe apă, la vizionatul de păsări, întotdeauna veți găsi ceva de făcut în zonă. Există totodată și tururi organizate care oferă ghizi experimentați. Aceștia vă pot răspunde cu ușurință la toate întrebările. Mai mult decât atât, de la ghizi puteți afla unde se mănâncă cea mai bună mancare din zona și unde puteți face cele mai surprinzătoare poze, cu care să vă laudați tuturor cunoscuților.

 

Ce Sunt Observatorii de Păsări?

Dacă căutați un hobby distractiv pe care îl puteți face oriunde, oricând, fără a cheltui prea mulți bani, nu puteți da greș cu observarea păsărilor, cunoscută sub numele de „bird watching.” Observarea păsărilor vii în habitatul lor natural, reprezintă o formă de distracție populară și un sport științific care s-a dezvoltat aproape în întregime în secolul XX. În secolul al XIX-lea, aproape toți cei care studiau păsările foloseau arme de foc și puteau identifica o specie necunoscută doar atunci când aveau în mână cadavrul acesteia. Observarea modernă a păsărilor a fost posibilă în mare parte datorită dezvoltării ajutoarelor optice, în special a binoclurilor, care au permis oamenilor să vadă și să studieze păsările sălbatice, fără a le face rău, mai bine ca niciodată.

 

Unul dintre marile beneficii ale observării păsărilor este faptul că activitatea este relativ ieftină. Tot ce este necesar este un binoclu. Mulți observatori de păsări instalează stații de hrănire pentru a atrage păsările din Delta Dunării, pentru a le imortaliza în poze uluitoare. Cel de-al doilea beneficiu este că puteți fii chiar și pentru câteva momente, martor la niște evenimente excepționale în natură. Nimic nu se compară cu o croazieră în Delta Dunării, într-o zi însorită de vară, când briza adie ușor și puteți observa cu ușurință cuplurile de lebede.  Iubitorii de camping, aleg vacanțele în zona Dunării, în special pentru zonele relaxante de campare.

 

Ce Merită Vizitat În Delta Dunării?

 

Mila 23, unul dintre locurile preferate de turiști. Un satuc micuț, accesibil doar cu barca, viu colorat, relaxant și un loc în care mulți călători declară că le-ar plăcea să rămână cel puțin pentru câteva săptămâni ca să scăpe de agitația vieții de zi cu zi, mai ales în orașe suprapopulate ca București. Mila 23 este diversă, dar este locuită în cea mai mare parte de lipoveni, descendenți ai rușilor care au fugit de persecuțiile religioase din secolul al XVIII-lea. Acest sat a primit numele cu multă vreme în urmă, atunci când Canalul Sulina măsura 23 de mile în acel punct. Totodată, satul Mila 23 este cunoscut și pentru că este casa celui care a fost de patru ori medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, Ivan Patzaichin. Este situat in inima Deltei, un brat al canalului Sulina, la 53 km de tulcea.

Cel mai frumos loc din Delta Dunarii: Satul Mila 23

Pădurea și satul Letea, reprezintă alte două locuri incredibile din România. O bijuterie naturală în Rezervația Biosferei Delta Dunării, care merită mai multă atenție decât primește și este cu siguranță unul dintre cele mai bune frumoase lucruri de văzut în Deltă. Pădurea este subtropicală, are dune de nisip la un capăt, iar zona este cunoscută ca fiind casa cailor sălbatici.Aceasta este cea mai nordică pădure subtropicală din Europa. Pădurea Letea este cea mai veche rezervație naturală din România, datând din 1938. Denumirea vine de la faptul ca in zona traiesc 300 de oameni, si peste 400 de cai. 

Locuri de vizitat in Delta Dunarii: Cai in satul letea

 

Cetatea Enisala este un alt loc demn de vizitat când vă aflați în zonă. Situată în comuna Sarachioi, este cunoscută pentru că domină maiestuos întreaga zonă. Este singura cetate medievală din Dobrogea, România.  Nu există o supraabundență de lucruri de făcut în Enisala în sine, dar priveliștea de acolo este cu adevărat spectaculoasă și merită văzută, în special la apus. Iar iubitorii de istorie cu siguranță nu vor fi dezamăgiți.

 

Ce Este Insula Sacalin Și Cum Se Ajunge Acolo?

 

Insula Sacalin, cea mai nouă bucată de pământ din Europa, o insulă situată în Marea Neagră, foarte aproape de brațul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării. Sfântu Gheorghe este capitala județului Covasna, România. Situat în partea centrală a țării și în regiunea istorică a Transilvaniei, este așezat pe râul Olt, pe o vale între Munții Baraolt și Munții Bodoc. Orașul administrează două sate, Chilieni și Coșeni. Acesta este unul dintre cele mai vechi orașe din Transilvania.

 

Călătoria spre Insula Sacalin este poate unul dintre cele mai bune lucruri despre aceasta. Insula este recomandată tuturor iubitorilor de natură. Un lucru iubit de turiști este intimitatea pe care o oferă, deoarece insula este accesibilă nunai cu barca și este nelocuită. Terenul este protejat, iar accesul nu este o opțiune viabilă fără a avea ceva aranjat. Dacă doriți să vedeți insula, precum și mare parte din Sudul Deltei, turul oferit de Explore Dobrogea, este pentru dumneavoastră.

 

Inițial, Insula Sacalin era formată din două insule mai mici, numite Sacalinu Mare și Sacalinu Mic. Cu timpul, însă, cele două au fuzionat într-o singură masă continentală continuă. Guvernul român a declarat zona rezervație ecologică, iar pe insulă nu este permisă nicio așezare. Dacă doriți să vizitați insula, cea mai bună alegere de cazare este Green Village, în Sfântu Gheorghe.  Proprietatea este spațioasă, incredibil de curată și bine întreținută, iar la fața locului există un restaurant care oferă mancare delicioasă. Totodată, puteți găsi în imediata apropiere și multiple baruri. Acolo veti gasi si complexul Sacalin Zatoane, care este o arie protejata inca din anul 2000. Aceasta face parte din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Rezervatia se afla pe un teritoriu de 21410 hectare, format din dune de nisip, mlastini,lacuri, balti,garle si stuf. Acolo traiesc si se hranesc multe specii de pasari, lebede, pelicani comuni, pelicani creti, starci galbeni, tiganusi,starcii rosii si lopatari.

Cazare Delta Dunarii

Preturile cazarii in Delta Dunarii pornesc de la suma de 170 ron pe luna. In concluzie, daca doriti sa alegeti un loc pentru a va relaxa, si daca doriti sa admirati peisaje minunate, la preturi accesibile, aici este locul potrivit. Printre oferte regasim:

Pensiunea Delta Dunarii

Cazare Delta dunarii: Pensiunea delta dunarii

Pensiunea Delta Dunării se află în Tulcea şi are un bar și terasă. Printre facilitățile proprietății se numără un restaurant, recepție cu program non-stop, acces gratuit la internet WiFi în toate zonele sale și lounge comun. Pensiunea oferă vedere la oraș.

Camerele pensiunii au aer condiționat, dulap, TV cu ecran plat, baie privată, lenjerie de pat, prosoape și balcon cu vedere la lac. Ismail este la 18 km de Pensiunea Delta Dunării, iar Dunavățu de Jos se află la 40 km. Are recenzii foarte bune de la vizitatori, preturi accesibile si camerele sunt foarte curate. Personalul este amabil.

Aici gasiti oferta completa!

Hotel Delta 4

Cazare Delta Dunarii: Hotel Delta

 

O alta oferta de cazare in Delta Dunarii ar fi Hotel Delta 4, hotelul fiind unul de lux.

Situat pe promenada Dunării, în centrul oraşului Tulcea, Hotelul Delta 4 oferă acces gratuit la o piscină interioară, la un centru spa, la un centru de wellness cu saună, cadă cu hidromasaj şi centru de fitness. Apa din piscină este filtrată şi încălzită până la 30 de grade Celsius, iar instructorii de fitness atestaţi de la clubul sportiv vă vor oferi asistenţă în utilizarea echipamentelor de antrenament sau a saunei.

Camerele hotelului oferă acces gratuit la internet WiFi şi aer condiţionat. Acestea au şi baie de marmură.Restaurantul are terasă de vară şi serveşte preparate din bucătăria românească şi internaţională, cu peşte de apă dulce ca o specialitate, într-o atmosferă intimă şi confortabilă.

Experienţa dumneavoastră culinară va fi completată de o selecţie impresionantă de vinuri româneşti asortate, servite de un personal serviabil şi amabil.Barul Delta vă invită să vă relaxaţi în timp ce savuraţi cocktailul preferat, într-o atmosferă caldă şi confortabilă.

Printre alte facilităţi de la Delta 4 se numără 2 săli de conferinţe.Hotelul Delta 4 este aproape de gara principală, de autogară, de muzee şi de alte instituţii. În apropiere pot fi găsite numeroase baruri şi cafenele. La cerere, pot fi organizate excursii cu barca în Delta Dunării.

Aici gasiti oferta completa!

Hotel Delta 3

Situat pe malul Dunării, în Tulcea, Hotelul Delta 3 oferă camere echipate excelent, cu vedere la portul de unde pleacă ambarcaţiuni pentru croaziere în Deltă.

Hotelul este aproape de gară, muzee şi alte locuri importante. Veţi avea ocazia să experimentaţi obiceiurile locale şi tradiţiile tipice acestei regiuni.

Restaurantul hotelului este renumit pentru bucătăria clasică românească, însă aveţi la dispoziţie şi o gamă largă de preparate internaţionale. Experienţa culinară va fi completată de o selecţie excelentă de vinuri româneşti, alese cu grijă de personal. Barul Delta serveşte cocktailuri şi gustări într-o atmosferă confortabilă.

Centrul spa I-spa by Algotherm oferă tratamente adaptate individual, iar Clubul Sportiv asigură facilităţi spaţioase şi funcţionale, precum şi instructori de fitness calificaţi şi cu experienţă, pentru a profita din plin de sejur. Veti beneficia de camere pentru nefumatori, sala de forta, camere de familie, parcare gratuita si multe altele. Se accepta si voucher de vacanta.

Aici gasiti oferta completa!

 

 

 

 

 

 

Booking.com